Când iubirea în exces ucide ori deformează…

De ziua mea, când am împlinit 5 ani, am primit cadou de la o vecină, prietenă a bunicii, un puișor de vrabie. A venit cu el în pumn și mi l-a încredințat cu un zâmbet satisfăcut. Îl găsise în grădină, împleticindu-se într-o tufă de flori. Sărmana făptură nu mai putea să zboare.

Mă simțeam un pic copleșită de cadoul neobișnuit, mai ales că nu aveam habar cum se îngrijește. Dar și fascinată. Din acel moment, întreaga mea atenție și energie s-a concentrat pe puiul de vrabie. Îl hrăneam cu mălai și îi puneam apă într-un capac. Eram toată ziua cu mâinile pe el și tare mă mai străduiam să-i fie bine! Ba uneori mi se părea că nu mănâncă suficient și îl obligam să ciugulească din grămăjoara de mălai. Sau că nu bea suficientă apă și îi mai turnam eu puțină apă pe gât. Nu avea voie afară, căci mă temeam să nu fie înșfăcat de vreun motan hămesit. Degeaba îmi explicau ai mei că îl sufoc cu afecțiunea mea și că are nevoie de spațiu. Eram de neînduplecat în grija și dedicarea mea. Habar nu aveam că “prizonieratul” puiului de vrabie avea să se sfârșească trist. Căci “colivia”, poate să fie ea și de aur, presărată cu nestematele grijii și afecțiunii reale, tot colivie rămâne.

După vreo câteva zile în care l-am acaparat total și fară drept de apel, puiul a murit. L-am găsit într-o dimineața fără suflare. L-am plâns cu lacrimi amare și nu am înțeles decât mai tărziu de ce plecase așa subit…

Astăzi observ fenomenul în jurul meu: în diverse relații (familiale, de cuplu, ori prietenie), dar mai ales cele în care grija excesivă a părinților devine obstacol în evoluția copiilor lor. Intenția este, negreșit, una bună, iar motivația este, în principal, dragostea, însă rezultatele pot fi catastrofale, pe termen lung.

Un copil care nu învață succesul și eșecul propriilor alegeri pe pielea sa, va fi mai tărziu un adult nesigur și derutat despre cine este el cu adevărat, neîncrezător în viață și în lumea înconjurătoare, reprimat și nefericit.

Validarea dorințelor și alegerilor celuilalt, chiar dacă acestea nu sunt conforme cu propriile noastre judecăți, evaluări și alegeri, reprezintă una dintre cele mai înalte forme de respect și iubire. “Te iubesc atât de mult, încât iți îngădui să fii tu și iți respect alegerile, chiar dacă ele nu sunt ceea ce eu îmi doresc/mă aștept”.

De foarte multe ori, protejând excesiv pe cineva, îl privăm de lecții importante de viață, necesare dezvoltării și evoluției sale. Iată cum iubirea noastră poate să ajungă să fie ceva nociv.

Vă invit să reflectați puțin la felul în care vă manifestați iubirea față de cei dragi și la ce impact aveți în viețile lor: acum și pe termen lung. Sper că le îngăduiți SĂ FIE. Că iubirea pe care le-o purtați este spațiul în care ei respiră, se odihnesc și de unde își iau puterea, energia și inspirația să se avânte mai departe, cu încredere, pe drumul lor (ori al vostru împreună). Nicidecum o “colivie”. Iar data viitoare când vreți să-i protejați cu orice preț de o dezamăgire/situație anume, gândiți-vă bine înainte dacă nu cumva le “furați” o lecție importantă de viață.